Etichete
dorinţă, dragoste, frumusete, Furt, Iubire, lumina, Mare, Mare Albastră, Neputinţă, oare, Poveste, revin, Spirit, Suflet, Tărm, Valuri, viaţă, Vis, zâmbet
… aveai să mă duci în Vamă de 1 Mai.
Şi uite-mă aici, totuşi. Vai, cât de sinistru vis am avut azi noapte! Se făcea că eram cu tine pe malul mării, şi un val uriaş venea şi te lua de lângă mine. Era gigantic, doamne, şi a venit peste noi doi. N-a ţinut cont de dragoste, de cuvinte nespuse la timp, sau spuse, cine mai ştie, de nopţi lungi şi amiezi toride. De cântece, de poezii. De mine şi de iubirea ce vi-o port amândurora. Te-a luat şi apoi s-a liniştit. Te-a răpit, te-a dus în adâncurile ei şi a stat. Nemişcată.
„Se topeşte blând cerul în mare
De iubirea ta sufletu-i plin
Ca un albatros cu-aripa frântă
Eu la ţărmul tău astăzi revin”
Parcă era un lac. O apă calmă. Nu mai exista flux, nu se mai spărgea de pietre. Pur şi simplu a tăcut. Şi eu plângeam. Mi te luase, şi ea tăcuse. Oare era supărată pe mine? Sau în dragostea ta îi înghiţisei amarul de atâtea mii de ani păstrat în siguranţa sufletului său, ţi-o însuşisei în moarte? oare murisei?
De ce tăcuse? De ce era aşa de linişte?
„Când e deranjată, valurile mari sunt ca nişte braţe care lovesc în toate părţile cu furie. Când este calmă, e cea mai bună prietenă. Te invită să îţi vezi reflexia in ea si iţi arata locurile cele mai ascunse si adânci. Dacă ar trebui sa fie o zodie, ar fi gemeni fără dubii, din cauza dublei personalităti ce o are.
Cand este supărată refuză totul, şi doar ea ştie ce se întamplă intre coastele ei, in larg departe. De acolo ii vine furia, si termină pe uscat. Uscatul e relativ, marea are putere să ajungă unde vrea. Dar se zice că a facut un pact cu un zeu, iar noi oamenii ne menţinem pe teritoriul nostru si marea pe al ei. Doar că oamenii rup promisiunile, şi marea se înfurie şi îi înghite.
Nu are prieteni si nu cred sa mai facă pact cu nimeni. De când intrăm înăuntrul ei să o distrugem, ea e furioasă.
Mishuk a spus:
Te suflă vântu-n asfințit, în jocul aripilor frânte,
În Orizont mi te-ai topit, lăsându-mi strigătele surde.
Pe malul mării stau, privesc, năluca ce se pierde-n zare,
Și valurile mă lovesc cu mult mai tare.
E prea târziu să-ncerc chemarea, pe cer deja ard mii de stele,
Iar între noi nu stă doar marea. Stă Noaptea Gândurilor mele.
Cu fiecare val ce vine, și frânt se rupe în vreo stâncă,
Aruncă un mare gol în mine și mă alungă.
Azi te-am pierdut. Am fost aproape de mână să te prind cumva,
Să-ți mântui zborul de pe pleoape, să te agăț de lumea mea.
Mă-ntind peste nisipul rece, cu fața înspre cer, sub vânt.
Ascult senin cum timpul trece cu tine-n gând.
aluragalba a spus:
Superb…