Etichete
acord, aranjament, Depresie, deşertăciune, frumusete, melancolie, moment, plâns, Ploaie, schimbare, Seară, speranţă, Suflet, Sărut, venin, zâmbet
Ar trebui să te mai uiți din când în când în propriul suflet.
Topește-te cu mine. Fata aceea sunt. Da, da! Mă recunoști? M-ai uitat, nu-i așa? De fapt, tu nici n-ai știut vreodată care din ele sunt. Am fost mai multe în viața ta, am fost mai multe, mult mai multe, și pe mine nu m-ai iubit ca pe ele. Dacă ai fi făcut-o, nu te-ai uita la mine cu ochii aceștia atât de străini, străini de mine, străini de noi.
Unde ai fost? Pe meleagurile cărui suflet ai hoinărit până acum? Era mai cald ca la mine? Era soare? Erau flori crescute din iarba înrourată? Ai ajuns la cabana ei, la căsuța aceea din vârful dealului? Păi, evident, ai ajuns repede, nu e dificil de ajuns în inimile unora. Ai ajuns, desigur, ajuns, ajuns, și ai înnoptat. Ai stat zile multe, apoi, cu ea, era așa de bine…
Oh, trecusei și pe la mine cândva, cu pași mărunți, tiptil, intrasei și nici nu te simțisem, traversasei câmpia aia cu mărăcini și ciulini, printre urzici… Doar sânziene mai creșteau pe lângă pietre umede de râu, era așa de greu de parcurs, te priveam din căsuța mea. Mi-era așa de frică pentru tine, pentru noi, să nu te rănești, se putea să nu ajungi la mine, eram înnebunită de teamă. Se înnorase cerul meu, se nășteau ființe ciudate din nori negri, în forme de balauri hidoși, și se aruncau fără de milă asupra ta, iar eu plângeam, plângeam și mă rugam să poți să ajungi, să nu mă lași, să nu ne lași pe niciunul, erai la fel de slăbit ca mine, aveam nevoie unul de celălalt, să trăim.
Iubitul meu, cât ți-am cântat încet, cât ți-am murmurat, doine de iubire, numai pentru tine am avut glas. La gardul meu florile erau sufocate de buruieni. Ajuns la mine, mi-ai cules câteva, cu tot cu rădăcinile ude, mi-ai apucat mâna și mi le-ai îndesat cu forță, noroiul m-a murdărit, și le-am ținut amândoi, cu palmele de apă, m-ai cuprins, ud, rece, înfrigurat… Cerul nu se lumina, ci se întuneca mai tare, te refuza, ne refuza, și plângeam, mă sărutai și n-ai fi plecat. Mi-ai promis în seara aia că nu pleci.
Și acum? Ce zici? Era frumos la ea în suflet?
Ar trebui să te mai uiți din când în când în propriul suflet.