Charles Aznavour – Comme ils disent (Traducere în română)

Etichete

, , , , ,

Locuiesc singur, cu mama mea

Într-un apartament antíc pe strada Sarasate

Și-mi țin de-urât pe vreme rea

O țestoasă, doi canari și-o mâță.

Ca să se mai odihneasc-un pic și mama

Fac piața, și gătesc, și spăl,

Fac ordine și șterg chiar praful

Mai cos și la mașină, uneori.

De muncă nu mi-e frică, nicidecum,

Azi sunt puțin decorator, mâine stilist.

Însă cu adevărat lucrez în miezul nopții,

Când practic travesti – sunt un artist.

Numărul meu i-unul special

Se termină în nud, integral – după strip-tease.

Masculii toți din sală se-uită, tulburați:

Sunt un homo, o, așa cum spun ei.

Colegi, prieteni, spre ora trei în dimineață,

Indiferent de sex, mergem cu toți la masă

Într-un bistrou, puțin importă care.

Goi de complexe, râdem, ne-amuzăm,

Secrete, blasfemii și adevăruri, toate cu-umor,

Și calambururi înmuiate în acid.

La alte mese retardați schimonosiți,

Pășesc grotesc și se-unduie scârbos

Și cântă răgușit ocări spre noi –

Despre tot ce le trece-n cap că suntem, ori că facem –

Se-mbracă în rușine și ridicol, bieții proști,

Unul vorbește tare, gesticulând respingător

Altul face pe diva, grobian tenor.

Dar pe mine lazziul și quolibul de prost gust

Mă lasă rece. Pentru că-i adevărat –

Sunt un homo, o, așa cum spun ei.

Și când se naște noua zi și intru-n casă

Pe poarta unui fatum solitar

Fără gene sau perucă, un jalnic clovn nefericit.

Mă culc în pat, dar nu pot să adorm.

Gândul îmi zboară la fantasme iluzorii,

Nefericitele-mi iubiri atât de derizorii,

La cel băiat, frumos ca Dumnezeu

Ce fără ca să vrea conștiinței mi-a dat foc.

Gura-mi nicicând vreodată a-ndrăzni

Secretu-mi dulce, tandra dramă a-i povesti

Căci el, pricína-ntreagă a toatei aste suferinți

Numai în brațe și în paturi de femei e de găsit.

Și-acum vă spun: NIMENI nu-are niciun drept

Să mă condamne ori cu vorbe să mă pedepsească,

Și vă declar făr´urmă de tăgadă că

Natură singură-i responsabilă, și numai ea! –

Că sunt un om… oh… așa cum spun ei….

Reclame

mă sufoc

vin alb
ă ca zăpada ce tocmai s-a topit
să te întreb de ce nu îmi mai spui
nimic
de ceva vreme încoa
ce liniște; mi-e frică de lipsa ta,
mi-e rece fără brațele tale
mă arde tăcerea ta, m-am
topit
ca întunericul
ca gheața murdară de pe jos
mă simt de când ai călcat cu picioarele în
inima
mea, a ta
mă îmbată
respirația ta
pe ochii mei, pe tâmplele mele
mă strigă vocea ta, dar e doar un
ecou; a fost demult
vocea ta în urechile mele
pe buzele meu, pe gâtul meu
urmele tale
țipă
urlă
se sufocă
mă su
foc, nu în pieptul meu
mă sufo
ci în tot corpul, de-a dreptul
mă sufocă
absența ta.

Woman gypsy/dancer seated in her side-show theatre at Coney Island.

spânzurătoarea

te voi jefui de toate
P R I N S
în brațele mele vei
D O R M I
cu batista muiată în lacrimile mele la gura ta
inspiră expiră inspiră expiră
I N S P I R Ă
vei dormi ca întotdeauna când plâng
te duc cu mine, te duc
A C A S Ă
casa noastră de unde ai plecat
unde credeai că pleci?
la ce te gândeai?
nu la mine. niciodată nu te gândești la
M I N E
dar nu e nimic, toți (bărbații) greșesc
iar noi trebuie să îi iertăm
e legea divină, nu e alegerea mea
te voi jefui de tot
de bani de timp și chiar și de
M I N E
trebuie să te iert
și să te aduc acasă
INGRATULE,
ți-am pus masa am făcut patul am fiert și sfoara
mereu mă gândesc la tine
iubitul meu risipitor
M I N Ț I
iar eu staaaau și spăăăăăl
și caaaaalc
și o să caaaaalc în picioare
I U B I R E A
și
I E R T A R E A
cum ai făcut și tu cu ale mele
dar nu azi. nu așa
azi mergem acasă
o să mai dormi puțin
am fiert sfoara
și o să spânzur
S C Ă P A R E A T A
te vei trezi curând și vei privi
doi ochi goi uscați de-atâtea lacrimi
N E V I N O V A T Ă
S O Ț I E
M A M Ă
de-acum te voi hrăni cu teama mea
teroarea mea pe farfurie în fiecare seară
și vina ta în fiece pahar
nu avem scăpare, sunt
N E V I N O V A T Ă
S O Ț I E
M A M Ă
te voi jefui de tot ce ai
cu ochii goi răniți de tine
și de indiferența ta.

despre tradafirii din ochi

din pielea mea cresc în fiecare dimineață flori, fiecare por e plin de rădăcini
din care cresc toate florile lumii
unele parfumate, altele buruieni, unele sunt chiar carnivore,
și când îmi spui că nu mă mai iubești
îmi mănâncă din picioare ca să nu mai pot ajunge la tine să îți spun… Iar când mă târăsc mă mănâncă genunchii și mi se strivesc florile de nu-mă-uita de pe pulpe,
și panseluțele din vârful degetelor de la picioare, și gura-leului din palme
și îmi cresc trandafiri din ochi când plâng mocnit
un cadavru mirosind a flori și cerșind iubire
cu buzele acoperite de margarete și gura plină de liliac
și spatele plin de garoafe. Am căzut. Nu le culege, ci lasă-le
și lalelele care mi s-au moleșit pe brațe, lasă-le
puneți-mă în soare cu sufletul sfâșiat să mă ofilesc
să mă zumzăie albinele, apoi pradă muștelor și într-un final singură
hrană pământului
și tuturor celor de jos

Screenshot_5

noaptea roșie

de o săptămână îți tot bat la mașina asta veche de scris
frază după frază
cuvânt după cuvânt
literă după literă
tot ce mi-ai spus de dinainte să mă fi cunoscut întâia dată
(dar am rămas fără cafea)

de două zile încerc să îmi aduc aminte
ce mi-ai fi spus de nu ai fi plecat
vorbă după vorbă
silabă după silabă
respirație după respirație
tot ce urma să îmi spui
(de nu te-ai fi îndrăgostit de Ea)

de două nopți nu mai adorm și încerc să recreez pe mine
suflu după suflu din respirația ta
sărut după sărut de pe buzele tale (umezite de vin)
păr din părul tău căprui pe-obrazul meu
(ciudat, pentru că nu mai am cafea)

dar în mașina asta de scris nu am hârtie
și tot ce mai știu sunt tălpile tale pe podea
(îmi amintesc de gustul cafelei de automat)

 

 

Bunul Moșul Nicolae

Etichete

, , , , , , , , , , , , , , ,

Bunul moșul Nicolae
Intră la mine-n odaie
Ieri mai pe la unșpe-n seară
Și mă-ntreabă bunăoară:

-Ce faci, blând copil din ploaie,
N-ai mai scris la Moșul Nicolae?
De atâta vreme-n-‘coa
Tot aștept scrisoarea ta!

Să îmi spui ce-ai mai făcut-
Tot am zis că n-ai putut…
Ba ai teme, ba plecată,
Și nu mai îmi scrii odată!

Zău așa, măi, fată bună…
Nici în astă săptămână?
Păi cum să mai știe moșu’
Cu ce să-ți umple galoșu’?

Te-ai făcut fetiță mare,
Ba o rochie, ba o floare,
Ba eșarfe din cașmir,
Ba mărgele multe-n șir…

Moșul nu mai înțelege
De tu nu ii dai de veste
Aste lucruri încurcate
De fetițe alintate…

-Moșule cu barbă lungă,
Îmi cer scuze chiar acum!
N-am știut că n-ar’ s-ajungă
Scrisorica de pe drum…

De abia ieri ce-am scris-o-n tren
La lumina blândei lune,
Era un scurtuț catren,
Nicidecum complicațiune!

Îți ceream o iarnă albă,
Sănătate la părinți,
Coronița cea de nalbă,
Mângâiere de la sfinți.

Să ne ții pe toți cu tine,
În a ta inimă dulce,
Să ne fie tare bine,
Răul tot să ni se culce.

Durerea fă să dispară,
Lacrimile să se usce,
Și tristețea cea amară
În neant, te rog, o duce!

N-am nevoie de bomboane,
De mătase sau de lână,
Oboseala in broboane
Rogu-te doar de-o alină!

O sa fiu cea mai cuminte,
Iar în anii ce-o să vie,
Tot aceeași rugăminte
De pe buze-o să-mi învie!

Iară ție, moș cel bun,
Fie ca și ție Domnul,
Și nu viscolul nebun
Să îți ocrotească drumul,

Și s-ajungi la toți copiii
De prin sate și din crânguri,
Cu mere, nuci, jucării,
Și cu orice alte dulciuri!

Image result for mos nicolae

Crescendo obscur 

Etichete

, , , , , , , , , , , ,

Și dacă în diminețile târzii te pierzi în pernele de puf,
Și dacă în nopțile făcute dimineți nu ai cuvinte,
Și dacă în diminețile ce îmi sunt nopți mă strigi Năduf,
Atunci înseamnă că demult furat-ai a mea minte.

Și dacă în mintea mea te pierzi printre sinapsele obscure,
Și dacă materia cenușie nu te învelește suficient în gânduri,
Și dacă sinapsele-mi le frigi cu degetul tău mare,
Atunci înseamnă că m-am ars a doua oară-n rânduri.

Și dacă-n rânduri nu mă vezi cum nu mă văd nici alții,
Si dacă-n rime-s rătăcită și-ți pare sensul pus sub voal,
Și dacă rândurile le citești cu glas amar ca debitații,
Atunci înseamnă că degrabă vom ajunge la final…

Cântecul de moarte al Smarandei sau îmbrățișări în Marea Iertării 

Etichete

, , , , , , , , ,

Te legănai ușor pe Stâncă

Înainte de apus,

Zâmbetu-ți pe raze pus

Dispăru în Valea-adâncă.

***

Eram eu una la părinți,

Și mândră-n toate cele,

Dar Casiopeea cea din stele

Mă luă dintre cei sfinți.

*

În noaptea neagră te chemai

Să vii la mine-n poartă,

Dar Casiopeea se-arătă,

‘Tu, Smarandă, viața-mi dai!’

*

Și chipu-mi ce iubeai atâta

S-a sfărâmat într-o clipită,

Căci fata ta cea mai iubită

Pe Stâncă a ajuns purtată.

*

Față-mi ruptă-n bucățele

Fiindcă-a-ndrăznit să te iubească

Nu-a reușit ca să zdrobească

Pe cele-nvederate-n rele.

*

Și dimineață-ai răsărit.

Unde fuseși întreaga noapte?

Când te-așteptai plină de șoapte

Și sufletul neprihănit?

*

Ce căutai, de nu pe mine?

În moarte am aflat, târziu,

De la o stea mai mică, vizitiu

Al Morții! Cică fitecine

*

Ți-a spus de planul ei.

Unde erai? De nu la mine?

Soare, de nu tu, păi cine

Să mă fi aparat de-a ei framee?

*

Acum am chipul rătăcit,

Căci dus cu totul e în apa mării,

Și tare de demult e dat uitării.

Ce importă c-a murit nefericit?

***

Dar dincolo de toate aceste’,

Și chiar de nu sunt eu aceea,

Te voi iubi fără de veste

Și după Moarte, și aievea…

*

Căci tot ce e în mine bun acum

Și tu-ai sădit cu blânde mâini

Nu poate lua nimeni nicicum

Oricât ar fi pe lume de haini.

*

Lucifer, tu, chip de aur,

Te coboară jos în mare,

Cu lumina-ți-bălsămare,

În pletele-mi flori de laur

*

Pune, rogu-te pe tine!

Și din toată ast’ osândă

Fă-mă ca să par mai mândră.

Doar atât, nu te voi ține…

*

Știu c-al cerului tu ești-

Și te rog, doar, să ma ierți,

Că te-am luat de sus, de aur…

Doar ca să îmi fii tezaur…

*

Cântecul lui Pluton

Etichete

, , , , , , , , , , , , , , , ,

De ai fi Pluton și eu o simplă pământeancă,
Desigur ca mi-ar fi fost enorm de greu sa te ajung,
Însă de dor fiece urmă de-ndoială aveam s- alung,
Și mi-aș fi luat zborul de pe Pământ, hoțomancă!

Aș fi luat vreo trei copaci cu mine, o mare și trei nori,
Si-ntr-o geanta aș fi îndesat câteva cărți, mai la-ntâmplare,
Probabil aș fi luat și o cutie de chibrituri, în a lor scăpărare
Să-ți privesc ochii adânci, flămânzi de mine și fiori…

Pe tine aș întinde marea, te-aș înveli rotund și plin în ea,
Și la fiece capăt, în noapte, zi și-amiaza aș așeza o salcie,
Să sărute valurile pline de învolburare cu cucernicie
Asa cum am să-ti sărut și eu pielea în visuri aievea…

Din nori mi-aș face rochie lunga, ca o ceață densă,
Să-mi acopere cu greu de-abia pielea de lapte,
Și stelele pierdute-n ei ar străluci timid în noapte
Sclipind pe sânii ce-i vei lua, desigur, recompensă.

Plutind pe nori din zori și până-n noapte ți-aș citi,
Din când în când atingând sfios marea cea rece
Cu degetul arătător și tresarind puțin, deoarece,
Aș fi demult obișnuita cu felul tău cald de-a mă iubi.

De aceea aș rade mai apoi de degetul meu degerat,
Și as continua să-ți citesc, chicotind din vârful buzelor,
Din nou încercuindu-te pe tremurul norilor, pe cântecul brizelor,
Prin șoaptele saliciilor pe care le-am tot cutreierat.

Nu m-aș plictisi nicicând de iubirea ta fierbinte,
Ce-n universu-ntunecat îmi e casă, și îmi dă să respir
Din al gravitației, culorilor și undelor albastru elixir,
Ce toate din tine și din puterea ta își au sorginte.

Din capătul cel mai îndepărtat al galaxiei sa veghezi
Și eu alăturea-ți sa fiu în dansul pe orbită
Deasupra să veghez mereu să nu ai inima zdrobită
De aspre depărtări, ci doar la noi în noapte sa visezi…

image